Aproape gata

Am facut lista de cumparaturi pentru acasa. Salam de Sibiu. Parizer, kaiser, slanina afumata, carnati care nu trebuie prajiti. Rosii, ceapa, usturoi. Suc concentrat natural de visine. Branza de la tarani, proaspata putin sarata. Restul sunt neimportante. 

Mi-a trebuit aproape o ora sa mananc o treime de greier din farfuria lui Alex, la Quick Poullet,  unde am venit sa verific pregatirile de petrecere. Bineinteles ca ii fac poze, sa imortalizez momentul, si ma bucur ca putem face poze. In instructajul de securitate spune clar ca poti s-o incurci de la fotografiat.  As vrea sa fi fost un mare fotograf si sa fi surprins mai bine aventura noastra in Africa.

Imi fac pregatirea mentala ca inaintea unei mari incercari.  Ceva din mine imi spune ca e prea de tot, sa n-o fac. Il vad pe Alex, cu palaria lui de cowboy, veritabil explorator al continentului African, imbarbatandu-ma ca pot si ca va fi bine, ca in primele mele saptamani in DRC. Nu stiu ce as fi facut fara el. Cum pot sa-i multumesc? Trebuie sa pregatesc un speech pentru diseara, in franceza, si mie nu-mi plac speech-urile. Mi-e sa nu ma emotionez si sa uit...

Pregatesc greierul sa arate mai putin respingator. Ii dau jos picioarele, apoi aripile, trag apa langa si o felie de lamaie. Imi iau avant si ma opresc de mai multe ori in drum spre farfurie. Mi se pare scarbos sa il iau in mana.

Colegii imi spun ca toate lucrurile bune au un sfarsit. Nu pot sa raspund. Am invatat sa accept si am invatat sa iert. Restul sunt imagini care mi se perinda prin fata ochilor, si care se vor sterge in timp, acoperite de altele mai stralucitoare si noi.

Are gust de arahide si o textura noua, probabil ca asa e daca ai lua o gura de pamant. Michel mi-a spus ca greierii sunt crunchy si buni cu Primus. DRC e aproape gata. Mestec pana la capat si rad.