Batranii spun ca nu e bine sa te duci acolo. Evident ca ne-am dus, ca daca ceva este interzis, atunci este clar pentru noi. R.a hotarat sa vina si el. Alex a fost in recunoastere intr-una din zile, ca sa ne luam echipamentul corect si sa putem poposi dupa excursie la un restaurant congolez de 3 stele, singurul din zona, langa fluviu. R. m_a descaltat de sandalele speciale de drumetii, amintindu-mi ca nu e bine cu picioarele goale prin iarba de Congo. Nu poti stii niciodata ce oua de insecte iti intra pe sub unghii.
Am lasat masina pe coasta si am coborat, vreme de jumatate de ora, pe un drum intortocheat si surpat, din nisip alb, apoi din nisip rosu. Urma sa mergem in satul din vale, sa luam ghid si apoi sa mergem mai departe la pesteri. Grotele se vad in zare, intr-un peisaj incandescent. Se aude ca pe inserate, muntele va schimba culoarea cerului.
Nu a fost usor sa trecem raul ca sa ajungem la satul din vale. Ne-am descaltat si, cu apa pana la genunchi, l-am doborat. Arra s-a dus in sat sa gaseasca ghidul si dupa ce l-am asteptat vreo douazeci de minute, ne-am luat inima in dinti sa mergem dupa el. Un fum gros incepuse sa vina dinspre sat, si nu ne-am putut opri din ganduri nastrusnice, gen : acum l-au pus pe protap pe Arra. Satul (eu si R. ne-am oprit doar la marginea lui, ca sa fie clar) arata ca o asezare din jocurile de strategie gen Rome, cu cociaobe din papura in jurul carora oameni, copii si vite vietuiesc laolalta. O negresa cu poale lungi isi freca de zor cu pamant o oala ca de ciorba. Copiii satului se hlizeau la noi, dar nu foarte de aproape, probabil ca si lor le era la fel de teama de exotica intanire. Intr-un final , vine Arra ingrijorat, adus de Alex vesel nevoie mare.
Seful vamii nu era azi in sat, si fara binecuvantarea sefului vamii nu se poate merge la pesteri. Ca acolo e ceva mistic, nu oricum. Pe langa faptul ca muntele schimba culorile cerului, este posibil sa nu te mai intorci. Ca tot mergi si mergi, si drumul de doua ore se face de cinci, si cu cat te apropii mai mult cu atata te departezi de fapt. Fluviul trece prin fata muntelui si atunci vaslasii din barci isi arunca in apa din mancarea din traista, « pentru suflete ». Disparitii misterioase si alte nenorociri s-au lipit de cei care au nesocotit pe seful vamii, poveste dupa poveste ca a trebuit sa-l oprim pe Arra si sa-l linistim ca fara binecuvantare nu mergem mai departe.
Banuiam bine ca ne si costa binecuvantarea asta; n-am aflat cat, ca nu era seful cu informatia, dar am aflat pentru ce : pentru ceremonie trebuie cumparat ulei de palmier, zahar, nu mai stiu ce alte ingrediente si o gaina. Ne vedeti dansand in fuste de papura in jurul focului, cu gaina sacrificata, pentru o vizita in pestera?
Ne-am relaxat la restaurantul congolez de trei stele, pe care nu il recomand. Am indraznit sa incercam cateva delicatese congoleze, printre care si cap de capra. Relaxarea mea a tinut pana ce am scormonit cu furculita in farfurie si un maxilar mi-a zambit din zeama negricioasa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu