Imigranti in celalalt Congo

Plaja din Pointe Noire este fundalul unui adevarat joc pe calculator tip Hidden Object, cele pe care le-am descoperit si noi, din plictiseala, in zilele cu ploaie torentiala ale vacantei noastre. Bidon, periuta de dinti, cutie de crema de par, siringa, cana, capac, capac de veceu, slap, pantof, crab transparent fugind in lateral, pui negru de broasca testoasa. Valurile lovesc cu putere, iar in anumite locuri trebuie sa ai grija la picioare, caci nu stii ce te-ar putea secera dintre obiectele ascunse aduse de valuri. Cand hotelurile de lux si vilele se termina, orasul face loc unor gramezi de gunoaie cat casa, aruncate de localnici imediat langa imobilele lor. Dar avem garduri, ferestre, trotuare, taxiuri albastre si, special pentru mine, un magazin european de incaltaminte si unul de lenjerie intima, in care mi-am facut cumparaturi pentru urmatoarele patru luni de exil, precum si Guiness pe care il pot savura la discretie fara sa simt ghiara tradarii cum ma insfaca. Bracongo-Heineken produce aici sub licenta Arthur Guiness, asa cum prepara si dupa reteta secreta a Coca Cola.

Alex a rasfoit iar internetul, in cautarea de locuri in care sa facem si altceva decat stat la restaurant si la plaja ca pensionarii.  Ne-am prajit bine intr-o singura zi, pe sub tot stratul nostru de crema cu SPF 50, asa e de aprig soarele pe aici. Cand iesi din camera cu aer conditionat, caldura te secera de parca ai fi pasit intr-un cuptor, spre fericirea mea si spre nefericirea lui Alex. Cert eu as putea trai vesnic intr-un oras cu vara eterna.

Nu intrebati la Receptie ce se poate vizita in zona, caci localnicii nu inteleg de ce, dupa ce te-ai cazat la hotel cu piscina, ai fi interesat sa vizitezi nu stiu ce chei sau sa te pierzi prin jungla. Exista un sofer al resortului, care mai merge el cu turistii pe undeva, dar n-avea masina inregistrata asa ca nu s-a bagat. Am fost sfatuiti sa inchiriem un taxi cu ziua, iar ca sa fim linistiti noteaza ei numarul masinii si suna la Politie daca nu ne intoarcem pana seara la 8.

Dupa ce am oprit mai multe taxiuri ca sa inspectam masina si sa intervievam soferul, l-am ales pe John si Toyota lui Corolla luata acum 12 ani la ocazie din Europa. Nu il cheama John, dar avea un nume asa de complicat, ca Alex l-a intrebat daca n-are si altul, mai scurt si cum n-avea, i-am dat noi unul. Pentru 50 de dolari pe zi individul s-a lasat usor rebotezat. M-am afundat in canapeaua din spate a masinii, intr-o galbejita blanita ciobaneasca. Stickere cu Nike patronau bordul, iar nelipsitele matanii, alaturi de odorizantul de masina in forma de bancnota de 100 parai, atarnau la oglinda retrovizoare si la becul din plafon. Plafonul, putin desprins prin laturi, parea ca o sa cada peste noi la prima groapa, insa masina a rezistat eroic pe toate drumurile de tara unde, in inconstienta noastra, am cerut sa fim dusi. Ne-am intepenit o data pe un damb, cu masina suspendata si rotile aproape in aer, dar am coborat in noroi si am impins-o toti trei inapoi pe drum.

In resortul nostru de trei stele afisate si confort de doua, pret european de patru spre cinci, trebuie sa insisti ca sa se ti se schimbe prosoapele murdare. Din 7 zile cat am ales sa stam,  aflam apoi ca 5 e inchis la piscina si sala de fitness, magazin si coafor. Iar la restaurant e vreo doua zile liber, ca doar e revelion. Pentru ca am protestat pana la directorul hotelului, s-au deschis toate pentru noi. In camera, o priza curge din perete intr-un loc acoperit bine de mobila sa nu se vada, iar cu o zi inainte de plecare mi-am gasit toate hainele imbibate de apa pe raft, pentru ca se scursese din aparatul de aer conditionat plasat strategic de arhitect fix deasupra dulapului. Cu greata, au venit sa il repare, cu si mai multa greata mi-au dus hainele la curatatorie pe banii lor. Cand s-au intors, lipsa bluza mea alba de dantela si au cautat-o o zi tot staful fara sa-i dea de urma, pana ce m-am bagat eu singura in curatatoria resortului si am gasit-o imediat. Cred ca si-o pusese careva deoparte.

Si la magazin vanzatoarea mi-a facut calcule astfel incat sa ii iasa de un bacsis de 20 de dolari, dupa care imi explica cum nu stiu ce nu ii merge ei in aplicatie si de-aia. Prietena mea, poate nu vorbim noi perfect limba voastra, dar am invatat sa socotim inca din scoala primara. 

La Revelion plictiseala si caldura. Erau toti gatiti ca la nunta, am mancat prepelita si alte nebunii, am castigat marea tombola cu numarul 70 care ne urmareste in continuu de cand am venit in Africa, n-am apucat inca sa va provestesc, dar o voi face in curand. Am donat abonamentul pe 3 luni la sala de sport din resort unei gagici bine de la masa de langa, dupa ce am aflat ca tocmai s-a mutat in Pointe Noire si care m-a pupat dublu decat olandezii pentru ca i-am facut anul. O trupa de tineri, nu tocmai sincronizati, ne-au dansat furtunos pe cateva piese, incheind cu dansuri din buric pe "This is Africa". Dupa ce am mancat si din tortul de nunta, prezentare deosebita cu mult ananas, am fost in camera o tura sa ne mai aerisim ca nu se mai putea sta de cald (Alex a schimbat nu mai putin de trei camasi) ,  iar cand ne-am intors nu mai era nimeni la revelion, iar masa noastra disparuse cu totul, inclusiv cu salul si masca mea de pene primita de la organizatori. Era ora unu si jumatate. Intr-un final, salul l-am recuperat. Ne-am mai jucat o tura pe calculator si ne-am culcat fericiti in 2013.