Dioso Gorges este o dolina impresionanta, cu pereti inalti de vreo suta de metri, de culoarea portocalei uscate. Am coborat si apoi urcat vreme de o ora pe un teaseu intortochiat din jungla acestei doline. In numai cateva clipe ne puteam stoarce hainele de pe noi, atat de cald si de umed era aerul, ca am simtit ca mi se taie respiratia si a trebuit sa ne oprim ca sa imi revin. Am ajuns inapoi in sat uzi si murdari ca niste adevarati exploratori si am baut cu nesat cate o nuca de cocos destupata cu maceta la barul comunal.
Seara, pe ploaie torentiala, am fugit sa ne racorim in piscina. Turna atat de puternic pe umerii nostri, ca si cand cineva vroia sa te impinga sub apa cu putere. Am incheiat ziua cu langustele cu cascaval de la Twiga, absolut delicioase, important este sa nu te uiti prea bine la orataniile din farfurie.
La intoarcere, pe avion, mi-am gresit costumatia. M-am imbracat in blugi si o camasa de in, incaltat cu espadrile, in timp ce ele afisau rochii lungi din draperii si sandale cu strasuri. Am inteles in final de ce ele poarta rochii lungi pana in pamant, dupa ce am vazut primele dame cu glezna dezgolita. Nu au desoperit inca epilatul. Ei poarta ghiul, costum si pantofi de leopard, iar de pe maneca sacoului nu isi scot niciodtata etichetele de firma.
Chiar si asa, am fost oricum atractia aeroportului. Eu si Miss Congo. Ea - pentru ca era deosebit de frumoasa, inalta si subtire in rochia ei lunga de gala, cu diadema licarindu-i inca pe coc si panglica tip drapel purtata intr-o parte pe umar. Eu-pentru ca eram alba.
Imi astept geamantanul Samsonite, cu pereti grosi anti-efractie si coduri nenumarate, sa vina dintre bagaje. Sacose de rafie, galeti si lazi frigorifice de plastic, impachetate bine in celofan anti-furt, curg pe banda rulanta a aeroportului din Brazaville. Ne uitam unul la celalalt si ne dam seama ca ne apuca disperarea. Vacanta noastra s-a terminat. Ne intoarcem acasa in Kinshasa.
Inainte de a intra definitiv in port, am cerut sa mai fim o data plimbati prin oras ca sa ne clatim ochii. Desi cu acelasi nume, doar la o aruncatura de bat distanta, Brazaville si intregul lor Congo este mult mai civilizat si mai curat, mai aproape de normalitate. Am gasit un fast food la care am mancat, pentru urmatoarele patru luni, falafel si saorma. Inauntru erau oameni care nu se uitau urat la noi. Am primit si un meniu complet, in caz ca vrem sa facem comanda de acasa. In Kinshasa nu exista asa ceva. Nu stiau ca, din pacate, stam peste fluviu, in celalalt Congo. Am plecat amandoi cu greu, iar eu m-am gandit ca nu credeam sa regret vreodata saorma.
In port am fost numarati si rasnumarati ca vitele, noi si bunurile noastre. Biletele de salupa am aflat ca nu conteaza asa de mult, insa sa tinem bine biletul cu declaratia de avere: "3 genti de mana, 1 geamantan, 4telefoane, 1 PC, 1 Ai ped, x dolari, Y Franci congolezi de Congo si z Franci congolezi de DRC." In DRC, faptul ca esti alb te pune in capatul listei la orice. Pasapoartele noastre au fost asadar lasate la urma, pentru fiecare rand de completare pe foaia de vama A4 agentul de securitate avea nevoie de cateva minute bune, pentru ca intre timp vorbea tare la telefon si se hlizea cu toti ceialti negrii din rand si din birou. Dupa ce mi-au vazut viza de lucru la Bralima, francii congolezi de DRC s-au terminat toti, caci au sarit efectiv pe noi pentru spaga. Si nu-mi doream decat sa ajung odata acasa.
Am ajuns. Televizorul nu merge, iar o bucata de 4 metri de gard viu a cazut peste masa din curte. Bineinteles, pana luni nu se poate face nimic. Bine ati venit inapoi in Kinshasa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu