Covorul rosu

Kinshasa, 18 noiembrie

Aseara am iesit in oras, invitati la prima cina congoleza: carne de capra la gratar, cu ceapa, piri piri, banane prajite si manioc (un soi de mamaliga aromata din ceva cereale cu consistenta unui cascaval). Ne-au scos prietenii negri intr-un loc unde nu poti merge decat cu ei - adevarul este ca am ajuns intr-un targ primitiv unde stateau ingesuiti in strada, iar unii mai norocosi la mese si scaune de plastic pe trotuarul de pamant- e cel mai cel lux pe care il puteai gasi. Faptul ca suntem albi creeaza agitatie printre indivizi-patronul vine fugind si-i da pe negri la o parte cu mese cu tôt sa ne aseze noua o masa...politia ne face loc de parcare si ne deshide usile sa coboram din jeep, facand loc in jur unde se imbulzeau negrii sa ne vanda cate ceva. Unul mai insistent isi ia un pumn in fata de la unul din politai si cade lat langa masina, la 1 metru de mine. Ma fac mica dupa Alex.

Ca si cand nimic nu s-a intmplat, ne-am cinstit cu un rand de Primus, berea Heineken congoleza economic...1 dolar sticla, iar sticlele exact ca alea maronii de pe vremea lui ceasca. Si sunt la fel de vechi. Vreau sa-mi iau doar una, sa o impart cu Alex vazand cat e de mare, colegii imi fac semn ca nu se face. Accept propia-mi bere de 500 asteptand cina si incercand sa ignor vanzatorii ambulanti care se perinda ca niste furnici tot timpul in jurul nostru. Mi se spune sa ii ignor si sa ma tin bine de geanta. Un vanzator imi pune in fata 4 alune in speranta ca gust si voi cumpara de la el.

Lorelai, prietena mea frantuzoaica, ma sfatuieste cum sa ma port la lucru, ptr ca oricum toti barbatii congolezi din fabrica ma vor cere de nevasta. Doi asa-zisi bucatari transeaza carnea cu o maceta imensa si o arunca direct pe gratar. Cina vine in sfarsit, bucati de carne intr-o foaie ca de impachetat mobila, direct pe tava, fara furculite, fara servetele. In timp ce savuram cu toate simturile si cu toate mainile, unul din bucatari trage pe jos catre "bucatarie" o capra fara cap chiar pe langa masa noastra.

Soferul ne face semn ca e pregatit cand suntem noi gata, doar e la dispozitia noastra. Eu sunt "Madame", lui Alex ii raspunde cu "Qui,patron!" si un soi de pozitie de drepti ca din armata. Se bucura ca niste copii daca le spui buna ziua. Dupa ce am fost luati de la aeroport de o masina pe care o lasa bateria (si am trait spaima posibilei opriri a motorului in the middle of nowhere), am fost cazati temporar la un motel dubios numit guesthouse Tanganika, nimic altceva pe dinafara decat o inschisoare cu garduri inalte de beton si sarma ghimpata. Inauntru, un pat cu baldachin pentru tantari si o noptiera. Dar bere moca si apa si cola cat cuprinde, de la Bralima.

A doua zi am luat in primire casuta (3 camere, terasa, gradina). Nu mai fusese locuita de vreo 2 ani si abia fiusese zugravita si vopsita. Putea ingrozitor a ulei proaspat. Nu avem inca aer conditionat, curent in toate camerele, mobila, perdele, ce sa mai zic de TV si internet. Dar avem in schimb bucatareasa, gradinar si alti cativa negri mititei cate abia asteapta sa le dam ceva de lucru si maine. Nu mi-era clar care le era Job Description-ul, am priceput doar ca fiecare era acolo pentru mine. Nu-mi doresc decat sa-mi aranjeze odata casa si sa ma lase in intimitatea mea. Peste drum este casa directorului de fabrica, Robert si sotia sa Christine sunt francezi si stau acolo de 1 an. La ei in ograda sunt la fel de multi negri. Ma intreb cu spaima daca oare asa va fi 6 luni...?!

De azi ne-am mutat, temporar, la casa lui Monsieur Marcel. Biiig haus, imi spune soferul incercandu-si engleza. Mais qui est Marcel? Fostul director comercial, plecat si el intr-un assignment. O vila ca-n filmele americane, cu 7 camere, piscina, terase, te-le-vi-zor! Ma gandesc ca asta e diferenta de 3-4 copii si ...niste puncte la Job Grade. Peste drum, cateva familii de negri dorm pe cartoane in strada. Am mai primit de la sefa o zi libera sa-mi termin de amenajat casa, cu scuzele de rigoare ptr surpriza neplacuta. Mi-am luat prima lectie congoleza: sa nu-i mai cred niciodata daca imi spun: "Don't worry, everything is arranged! ".

Si in timp ce ne pregatim sa plecam de la prima cina congoleza, vad pe masa cele 4 alune. Vanzatorul de alune inca se uita la mine cu cosul lui mare pe cap, sperand ca o sa cumpar. Trecuse mai bine de o ora de cand ma astepta.