Kinshasa, 19 noiembrie.
A patra zi fara internet si fara diarie. Inainte de a ajunge aici, am fost asigurata ca le voi avea pe amandoua.
Azi l-am cunoscut pe doctorul nostru, Monsieur Kitenge. Are vreo 55 de ani, dinti foarte albi si zambeste frumos cand iti povesteste despre malarie. Se ocupa de toti expatii din Africa si Middle East. Saptamana trecuta au pierdut un expat din cauza asta. E importanta preventia. Ce pastile luam, ca n-a auzit de ele pana acum? Eloquin. Trebuie sa vada ce contin, ca sa se asigure ca nu le luam degeaba. Am dat fuga acasa sa le aducem si am stat cu sufletul la gura pana ne-a confirmat ca sunt ce trebuie. Sa avem grija la HIV, ca e raspandit pe aici. Ne vede oameni seriosi, dar este treaba lui sa ne spuna. I-a parut rau ca nu ne-a putut face turul clinicii de care e tare mandru, pentru ca noi trebuia sa mergem la shopping. Am promis sa revenim in alta zi.
Ieri am lasat la supermarket 85 de dolari pe doua sacose cu portocale, lamai, paine, lapte, sare, piper, paste, orez, zahar si cafea. Dar la 7 diimineata masa era déjà aranjata in salon, cafeaua aburinda si omleta gata sa fie prajita. Am gasit la un libanez doua noptiere decente, de pal melaminat, 180 de dolari fiecare. Maman Christine, ghidul si contabilul nostru, le-a trecut pe lista sa le cumpere Bralima.
Fiecare strada care nu se numeste bulevard are gropile ei majore, glumim ca nu se face downhill pe aici. (Astia fac bani din orice.) Rade si Alex. Vrea sa se apuce de Lingala. Ma trage mai langa el pe bancheta din spate a masinii si imi saruta parul : « Ti-am pupat bacteriile de Africa », spune. Il vad fericit si ma bucur ca-i prieste Africa, cu toata aventura pe care o traim de aproape o saptamana. Altfel m-as fi simtit prost ca l-am adus aici dupa mine. Masinile si oamenii merg pe aceeasi strada, si diverse lovituri in tabla masinii te fac sa tresari la fiecare stop. Intr-o intersectie cu ceva sens giratoriu, un politist dirijeaza circulatia dintr-o cusca de fier montata in mijloc pe un soclu, doar intorcandu-se cu fata in alta directie. Asa stii ca s-a pus « rosu ». Dintr-un magazin alimentar ies in strada doua gaini, pe langa frizerul de pe trotuar care tunde de zor clientul urcat pe un turn de anvelope.
La fabrica au ajuns alte perdele bej decat am cumparat cu o zi inainte. « Stii culoarea green vomit ? » ma intreaba Alex turbat. « Aia e ! » In rest, toata lumea draguta, « Ca va ? » « Ca va ? « La fabrica e audit si alti cativa albi primesc azi atentie maxima. SIM-ul meu de Airtel abia a fost comandat. Acasa, o intreaga echipa a muncit toata ziua. Au reparat doar lampa din baie. In ritmul acesta, as putea sa traiesc doua vieti intr-una.
Hotarati, ne-am luat toate bagajele la vila la Monsieur Marcel. Ne-am propus sa ne relaxam, suntem in Africa. Alex i-a facut lista lui Maman Christine cu ce e de facut la casa, sa ajunga la Papa Jean-Pierre, seful de santier. Soferul Arra a primit un instructaj pentru protectia mea, cu reguli clare despre ce are voie si ce nu are voie sa faca. (Azi in targ n-a deschis usa masinii la timp si s-a facut rapid un rand infricosator de negri in spatele meu.) Am incheiat ziua cu un minunat pui la cuptor cu cartofi si spanac, gatite de bucatarul Sebastien care ne-a lasat bilet, astfel am aflat unde e mancarea si cum il cheama : « Mrs et Madame, la mange dans la foue. Merci. Sebastien ». Noi merci. Acum nu putem sa ne mai certam cine spala mai multe vase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu