21 noiembrie, Kinshasa
Incep ziua in biroul meu de leopard. Naravurile nu mi s-au schimbat, doar ca in loc de parfumul Cristal Noire de la Versace am in geanta pulverizatorul cu Autan Tropical.
Aproximativ 120 de camioane pleaca zilnic din fabrica din Kinshasa, incarcate cu bere si bauturi non-alcoolice, 95 % productie interna. La fiecare camion, daca ruta e mai a catarii, intra si cate 1-2 baxuri de Heineken importate. Soferii sunt angajati daca stiu sa conduca masina si sa numere. Sa vorbeasca frumos sau sa citeasca « is a plus ». Inca doi oameni ii ajuta la descarcat si unul la colectat banii. Seara, marfa nevanduta, ambalajele si banii pe marfa lasata la clientii de pe ruta se aduc inapoi la fabrica – iar daca ies mai putini bani la casierie, ceea ce se intampla des, este greu de gestionat. « Ca nu prea ai ce sa le faci ». Pana mai deunazi, soferii primeau bonus 15 dolari daca vreme de trei luni la rand aduceau masina nelovita. Adica, tot atat cat m-a costat pe mine primul dejun la cantina fabricii.
Les glacieres si les menages sunt puncte de vanzare cu greutate in reteaua de distributie (15371 de glacieres si 28943 de menages numarate anul trecut), din totalul de aproape 70000. N-as bea vreodata o Cola din niciunul dintre acestea. Avem si 11 distribuitori, care fac cam 21 % din volumele din Kinshasa, dar cu Mr Robert, Chef de Ventes SRG (sefu de vanzari en gros), n-am apucat inca sa ma vad, ca sa mai aflu si alte minunatii.
Dupa ce doua zile m-am intrebat cum poate functiona compania asta, de azi incep sa ma prind cum se face pe aici treaba. Daca vrei meeting cu cineva, cel mai bine e sa dai buzna si sa intrebi cand te primeste juma de ora. Asa am reusit sa-i prind pe toti colegii de la calitate, imbuteliere si mentenanta. Nu exista alta disciplina a intalnirilor. Daca ai stabilit cumva intalnirea, dar vine un grup mai mare decat tine – sa cam stii ca cei care sunt mai multi vor avea prioritate. Desi eu am venit motivata sa schimb lucrurile, toti expatii ma linistesc ca o sa-mi treaca in curand. Imi aduc aminte de un sfat primit inainte de a pleca din tara : « You can change the business culture, but you can’t change their culture.»
Le este teama sa-ti spuna sau sa te intrebe daca n-au inteles cumva ce vrei de la ei. Asa ca, daca vrei sa fii sigur ca n-ai surpize iremediabile, ar fi bine sa-i pui sa repete, cu vorbele lor, ce-au inteles. Asa a reusit Mark sa « get things done » de 4 luni de cand s-a stabilit in Bralima ca director financiar. Strang pe rand, de la toti expatii, idei de urnire a localnicilor. Am impartasit sfatul cu Alex inainte ca perdeaua din sufragerie sa fie taiata iremediabil mai scurt decat trebuia. Chinezoaica dilie pe care am primit-o pe post de croitoreasa asta avea de gand sa faca. Perdelele astea nenorocite au devenit lait motivul stabilirii noastre in Kinshasa, revin suparator de des in discutiile noastre si am intuitia ca, intr-un fel sau altul, s-ar putea tot sa nu se termine bine. Ca sa mai avem o sansa, Alex a ramas astazi la apartamentul din Bukin, de la sticlarie, ca sa fie cu ochii pe chinezoaica.
Dupa ce am facut poze pentru macaron (adica badge) la singurul fotograf din capitala congoleza, m-am intors la fabrica sa-mi pun ordine in gandurile de azi. Am reusit sa fac rost, dupa o saptamana, si de organigrame.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu