Portia de fericire

Odata cu apropierea de Kinshasa, umbra ghinionului, a zadarniciei si a nelinistii sufletesti a inceput sa ne cuprinda. Ne-am adus aminte de Kinshasa doar de doua ori in minunata noastra vacanta de zece zile in Africa de Sud. Prima oara, cand am fost la mall la cinema in Johannesbourg, rontaind la un film nou floricele cu gust de unt si band Cola din pahar de un litru. Atunci ne-am gandit sa cerem azil politic in Africa de Sud, asa eram de fericiti. A doua oara, cand ne plimbam de mana pe strazile din Cape Town, si a venit de undeva un miros cunoscut, de Kinshasa. Am dat coltul si am zambit unul la celalalt: masina de gunoieri descarca un tomberon.

Imi deschid sertarul sa-mi randuiesc amintirile: frumoase toate, sa le visez cu ochii deschisi in cele inca trei saptamani ramase din aventura mea in DRC.  E incredibil ce lucruri simple te pot face fericit. Si ce repede poti reveni la nefericire. Aproape ca plang. Ne-am setat asteptarile inapoi pentru DRC, calculand probabilitati si gandindu-ne la tot ce am putea descoperi mai rau inapoi acasa: gardul cazut, televizorul si internetul taiate, furnici si alte oratanii in baie si bucatarie. Nimeni nu ne asteapta la aeroport. Telefoanele nu functioneaza. Ne vor rataci bagajele. Vom avea intarziere si nu vom putea ateriza pe aeroportul din Kinshasa, care are o singura pista. Comandantul de zbor tocmai a anuntat-o: 25 de minute. 

Sunt norocoasa sa pot calatori in spatiu si timp.  Te uimeste ca doua tari, asezate aproape una de alta pe acelasi continent, ar putea fi in doua timpuri si dimensiuni diferite.

Imi voi aminti despre Africa de Sud restaurante in care nu te poti opri din mancat, privelisti de care nu te saturi nicicum, pinguinii si strutii pe care ii intalnesti pe strada. Pantera care inca vine la mangaiat la gard in teritoriul ei, fiindca s-a nascut intre oameni si inca nu se poate obisnui cu gustul libertatii. Doi elefanti care parca se imbratiseaza in pustiu. Magazine pline de cele mai spectaculoase diamante. Toamna. Noi doi si timpul care nu se dilata. 

Intorsi acasa, asteptam in ingramadeala in soare, in fata avionului, sa ne ia cineva cu autobuzul. Vin pe rand microbuze ciudate in care incap vreo 10 passageri, din multii care intrasera intr-un Boeing 757. De fapt, avem de mers  cam 30 de metri pana la cladirea aeroportului, de ce sa mergem pe jos si sa castigam timp, daca putem sa stam la coada si sa pierdem timpul? 

Pe banda de bagaje, mai vin si oameni din cand in cand. E greu cand esti curios ce se intampla dincolo de perdeaua din fasii groase de cauciuc. Mai ales daca nu ti-ai recuperat inca bagajul si e o suspecta harmalaie. Cand au venit ambele geamantane, parca am primit o noua portie de fericire totala. In drum spre casa am facut poze la munti de gunoaie si unui tip bine, in costum, care tragea in lesa o capra.