O vineri mare

4:02. M-am trezit din vis, in ropotul ploii torentiale si, desi m-am spalat cu multa apa cand am ajuns acasa, nu s-au curatat inca toate amintirile.

Am visat ca rochia mea era gata, si se purta cu plover pe dedesubt, si cu bocanci de protectie ca in fabrica. Nu-mi placea. Cerusem altceva uitandu-ma pe afisele mari cat o harta Romaniei, unde o negresa cu forme proeminente era pozata cu fata si cu tot posteriorul. Cum n-am avut ce sa aleg dintre volane, i-am desenat si i-am cerut croitoresei ceva simplu, lung, care aflu ca nu se mai poarta. Acum moda este pana la genunchi.

15:43.Coboram din jeep in chiotele multimii, care s-a strans sa vada ce le aducem. Ma tin bine de usa, sa nu calc stramb la primul contact cu pamantul. Serge imi da mana sa ma ajute. N-am stiut ca vom iesi in vizita de piata azi si port tocuri. Macar am niste pantaloni. Cu tricoul de Primus cu doua numere mai mare pe mine, sunt oricum ca intr-o rochie.

Maman Irene a lucrat inainte la banca. Acum e patroana de bar. Din '99 lucreaza exclusiv cu Bralima si e foarte multumita. Locatia, Chez Maman Irene, asezata bine la o intersectie cu deschidere pe doua strazi, chiar in statia de taxiuri catre centru. La cele 10 mese pline se bea Primus. Impartim noul Primus Radler, vorbim cu clientii, i s-a dus deja vestea de sampanie congoleza. Ne bucuram. Ne facem loc pe o masa langa clienti sa dam cu bidineaua lipici pe primul afis. Toata terasa ne sfatuieste unde sa-l lipim. Imi dau sapca unei gagici care bea de zor Radler, iar un tip imi cere si tricoul de pe mine. Un vant puternic anunta o ploaie neasteptata, si pana sa ma dezmeticesc suntem inapoi in jeep catre urmatoarea locatie.

A inceput sa ploua. Coboram, si eu ma uit pe jos cu grija sa nu ma accidentez. Un miros ucigator de fecale imi taie respiratia. Curg toate langa mine si trebuie sa fac pasul mare, uitandu-ma in sus, ca sa sar canalul care ne desparte de bar. Multimea inauntru se despica sa ne faca loc si intram intr-o ghereta cu pereti scorojiti si fire de electricitate care curg and din tavan. Toata lumea sta in picioare si, in timp ce ploaia se inteteste, carnea se strange in jurul nostru ca o menghina. Miroase a bere si a transpiratie. Inchid ochii, sa imi inchipui ca sunt in alt loc, dar atingerea lor ma trezeste la realitate. O fetita se tine de piciorul meu, si ii aranjez intre carlionti cozorocul Primus de hartie. Langa mine, pe singurul scaun din bar, un baietel la vreo 7-8 ani ii da unui bebelus sa suga Fanta direct din sticla. Jumatate din bautura curge pe bietul copil. Ploaia incepe sa ne atinga, adusa inauntru de vant, si cade electricitatea. Il aud pe colegul meu, sef de echipa: "Shit! "Un tip aprinde telefonul si lumineaza cu el. O bufnitura puternica ne zguduie cu baraca cu tot, nu stim ce se intampla, iar eu am crezut pentru o clipa ca aici o sa ne fie sfarsitul. Cazuse o bucata de acoperis, iar in strada un stalp de electricitate era prabusit la un metru de masina noastra. Dupa inca zece minute, s-a oprit rapaiala si am iesit. Apa curgea pe jos in torente, iar din canal scosese in drum toate putrefactiile Kinshasei.
 
Mai avem inca sapte locatii de vizitat. In drum spre a patra, ma gandesc serios daca stomacul meu o sa mai reziste si ma intreb de ce n-am ramas eu cu vizita de piata din sectorul Vip. Langa mine, ceilalti cinci colegi de echipa par mai stapani pe situatie. Vad oameni muncind cu galeti sa isi scoata apa din case. Vad copii mergand in ploaie ca si cand nu ar ploua, alergand prin balti dupa noi si trimitandu-ne bezele. Vad oameni clabucindu-se in strada bucurosi ca se spala, sub un mare dus venit de la Dumnezeu. Si ei ne vad pe noi, in jeepul nostru stralucitor, cu pielea noastra alba, cu tricourile noastre Primus, si dintr-o data ma simt ca la zoo. Privita si analizata in cele mai mici detalii, desi pare evident, nu mai stiu de care parte a gardului sunt.