Iti dai seama cat esti de batran si de fixist numai cand te muti de acasa.
De obicei, te muti intr-un spatiu mult mai mare, in care toate lucrurile necesare iti devin rarefiate. Greu de ajuns din pat pana in baie, din curte pana in sufragerie, de la masa pana la televizor. Ai multe lucruri in plus, care nu-ti folosesc la nimic, ba chiar te incurca, si multe altele-n minus, ramase acasa si-n amintiri, carora le duci dorul.
Afli mirat ca, desi le-ai fi scos rapid in curte, e musai sa le tii. Ne-am intrebat de ce naiba, pe caldurile astea, au trebuit sa ne incarce baia cu uscator de rufe. Niciodata sa nu-ti usuci rufele afara in Africa. Ca sunt muste de mango! Si gata.
Aceeasi temperatura are alta caldura, mai umeda si mai mare, iar aparatul de aer conditionat un alt sunet, care nu te lasa sa dormi. Patul are si el alta consistenta, perna e suie, dulapul prea roscat si, in fine, curatatorul de cartofi, ala rosu de acasa, iti lipseste aprig. Nimic nu mai e la locul lui, normal si stiut. Dintr-odata, noua casa ti se pare de nelocuit si te gandesti, nu o data, daca nu cumva tu nu esti facut pentru aceasta viata, de expat, de nomad, care nicicand nu va avea locul lui, ci mereu un alt loc si al altuia.
Nu mai e stilul tau, ceea ce te scrijeleste usor pe nervi. Atunci incepi sa-ti tragi incet langa tine lucrurile pe care le faceai si le aveai acasa in Romania, riscand lejer sa dai pentru altii in paranoia. Doua saltele intinse pe jos in mijlocul salonului doar pentru ca vrem sa stam imbratisati pe Discovery. Un cos de rufe intors langa pat, cu o lampa pe el, pentru ca momentan n-ai noptiera si, da, chiar nu s-ar putea dormi fara lampa aia mica de langa. Acelasi parfum, cu care incerci sa imbibi de la asternuturi la perdele, precum un motan marcandu-si teritoriul, doar ca sa simti ca esti iarasi acasa.
Mi-am promis ca nu mai plec niciodata fara pre-visit. Asa se face in plecarile internationale, te duci o data sa vezi daca-ti place si daca vrei sa te mai intorci. Daca te mai intorci, sa stii ce e musai sa-ti iei cu tine, ca ori nu exista si basta, ori te costa de atatea ori mai mult, ca nu-ti mai vine. Concurenta a ramas asa fara GM-ul nou, care se aude ca dupa ce a vizitat Kinshasa in vara in pre-visit, n-a mai dorit sa revina.
Probabil ca nici eu nu mai veneam. Socul e-atat de mare, ca este foarte posibil sa nu-ti treaca inainte sa trebuiasca sa semnezi. Nu stiu daca este lipsa familiarului, a aceluia pe care-l cauti in tot si-n toate cand esti departe de casa, sau faptul ca asta e Africa si aici orice e posibil. Cred ca asa a fost sa fie, si-atat. Toate ne sunt date cu un rost. Si bucatarul Sebastien, si soferul Arra cu nevasta lui si cei cinci copii, si cei 92 de negrii din echipa de HR a Bralima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu