Mi-am gasit, intr-un City Guide de Kinshasa, cadou de Craciun. Cartea de bucate « Savoureux Congo », editie speciala, ilustreaza admirabil bucataria doamnelor congoleze. Chickwangue, fufu, lituma, maboke, pondu, mikate sau mosaka sunt doar cateva preparate care l-ar interesa pana si pe Jamie. Cartea, editata de fundatia socioculturala Telema, este despre arta de a face mancare extraordinara din nimic. Ca asa-i la congolezi. Nu-ti trebuie altceva decat nduda, soso, mbuma si, evident, cateva bitabe. Din alea prajite, care ma innebunesc pe mine.
Descoperim, pe rand, restaurantele europene, cu mancare europeana si cu lume europeana in ele. La Limoncello uiti ca te afli in Kinshasa, si-ti vine sa te tot duci, doar-doar o sa crezi ca traiesti iar in normalitate. Fiul patroanei, patron si el, vorbeste in toate limbile. A schimbat cu Alex vorbe in italiana, franceza si apoi ne-am oprit cu totii usurati, mai ales eu, la limba engleza. Desigur, sunt multi romani in Kinshasa. Sa mai venim si ne face cunostinta. Limoncello din partea casei, la final, ca multumire pentru cei 70 de dolari pentru 2 pizze, vin si apa. Incheie conducandu-ne pe aleea din fata restaurantului, catre poarta inalta de metal care face legatura cu cealalta lume : « Welcome to paradise ! »
La prima cina congoleza am mancat chikwangue. Ai nevoie de mai multe zile ca sa-l prepari, pentru ca sa fermenteze tuberculii de manioc. Iese un pateu alb-galbui, dens, elastic si aromat. Ceva intre cascaval si mamaliga, mai bine zau daca pot sa descriu. Fufu nici el nu pare altceva decat chikwangue, dar este. Adica, daca lasi maniocul mai mult la fermentat, obtii faina din care se face fufu, servit sub forma de piure in combinatie cu malai si apa fiarta. Au si cartofi, insa la capitolul piure mai degraba sa alegi lituma. E piureul de banane facute in aburi inainte de a fi decojite si sfaramate in ulei de palmier. Si nu sunt bananele acelea de Romania, ca sa fie clar, nu incercati acasa vreo minunatie. Sunt banane mai mari, mai portocalii, mai putin dulci si care intra la capitolul legume. Prajite sunt un deliciu, aproape ca era sa uit sa va amintesc !
Am fost si la prima petrecere. Nu spun la ambasada cui, ca n-as vrea sa ma caute apoi cineva prin Kinshasa. Lista de invitati a fost cea care ne-a deschis poarta si aici bine strajita. BYOB (adica Bring Your Own Beer=Adu-ti Propia Bere /Bautura) ti se transmite indiferent unde esti invitat. Gratarul a fost din partea casei. O vita minunata cu paine prajita cu unt si usturoi, totul intr-o imbracaminte ca de vegeta, doar ca mai aurie si delicioasa. Gazda n-am apucat s-o cunoastem, ca nu era acasa. Mi se pare intr-un fel, sa dai petrecere si nici macar sa nu apari. Apoi networking cat cuprinde pe gazon, muzica in jurul piscinei, dans, plimbari prin resedinta absolut incantatoare. Lume buna. Discutii faine. Ma gandesc inca o data, cu tristete, la soferul care ne asteapta dincolo de poarta, in alta lume, unde orele suplimentare il ajuta sa se duca acasa cu ceva de mancare la nevasta si copii. Si parca nu-mi mai vine sa raman. Alex gandea la fel, asa ca am multumit si ne-am luat la revedere, scuzandu-ne ca avem si alt program. I-am lasat lui Arra cateva mii de franci si am asteptat sa ne simtim mai bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu