In intersectia cu Poislit, zilnic stau 6-7 politai. Unul dirijeaza circulatia si ceilalti se uita. Azi am mancat la Chantilly, patiserie de fitze a Kinshasei. Pe o bucata cu 10-12 mese, lucreaza nu mai putin de 8-9 chelneri. Unul serveste si ceilalti stau gramada langa casa.
Nu cred ca trebuia sa vin eu europeanca, haserista de meserie, ca sa ma prind de ce stam atat de prost cu productivitatea in Africa. Aici Dorel e peste tot, in tot si in toate, unul matura si altul tine farasul, unul iti da marfa si altul iti ia banii, iar apoi ne-ntrebam de ce dam douajde dolari pe o cutie de margarina. Normal, ca trebuie si compania de margarina sa traiasca din ceva dupa ce plateste salariile tuturor angajatilor si rudelor si prietenilor si cunostintelor celor care lucreaza (adica stau) la fabrica de margarina.
Ma simt prost ca un om a ramas in strada din cauza mea. Pentru sanatatea noastra mintala, dar si pentru productivitatea Bralimei, am renuntat la unul din lucratorii zilieri. Pe celalalt, am planuit sa-l inlocuim cu Sebastien, ca ne-am obisnuit deja cu el si ne place.
Ghinionul a fost a lui Lambert, ca era mai putin calificat. Nu stie sa gateasca nici macar cat Jean. Azi dimineata, in calitate de patroana, i-am dat vestea in franceza, explicandu-i cum casa noastra este prea mica, copii nu avem (in caz ca nu s-a prins inca) si deci nu e de lucru si nici macar spatiu pentru doua persoane. Avem nevoie de o singura persoana care sa se ocupe de toate. « Mergem impreuna la fabrica si incercam sa gasim altceva pentru tine. » Si chiar l-am dus cu mine la Lionel, sa ii gasesca ceva de lucru, insa nu a mai fost loc pentru el. Pana sa afle asta, disparuse deja din curtea fabricii.
L-am primit inapoi pe bucatarul Sebastien, ca sa-l inlocuim cu Jean al nostru care bucatareste cu rateuri. A durat trei zile pana am dat de seful lui si am primit raspunsul pozitiv, de parca cerusem cine stie ce rocada strategica de manageri.
Si luati de-aici feedback : Sebastien a refuzat sa vina la noi la Boukin. Intai, ca distanta-i mai mare si-i mai trebuie bani de transport. Am facut rost de bani in plus la salariu. Apoi, ca stai sa vezi, e de fapt cu o ora mai departe. Nu-i bai, poate sa vina mai tarziu. Si varsta lui… Intr-un final, am aflat ca l-am asuprit prea tare.
Vestea m-a lovit intr-un mare fel. Cine ma cunoaste, ar putea sa stie de ce. Sunt cea mai moale persoana din toate cate am vazut pe aici, mamoasa si grijulie, sa nu cumva sa se simta prost, sa stea nemancati sau sa nu fie recompensati pentru munca prestata. In doua saptamani, dupa ce l-am laudat in mod repetat cat de bine gateste, i-am cerut lui Sebastien sa dea si el o data cu matura. Se pare ca l-am asuprit prea tare, trebuia sa ma abtin si sa ma multumesc cu ce am primit. De ce sa vina el la Boukin sa dea cu matura, cand poate sa stea bine merci la vila la monsieur Marcel, de dimineata pana seara, sa nu faca nimic, iar banii de salariu, ca si zaharul si sarea mea in bucate, sa curga?!
L-am bagat in training pe Jean si la final l-am rugat, ca si pe toti ceilalti de pana la el, sa nu ne mai spuna « Merci, Patron » si « Merci, Madam », ca ne cheama Alex si Raluca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu