Bine ati venit acasa!

La ora 9 si 10 minute poarta de fier s-a deschis si acelasi sofer, dar cu o alta masina, a venit sa ne conduca acasa. Nu am apreciat indeajuns prestatia celui mai puctual localnic pe care aveam sa-l cunosc in Congo. Ulterior, aveam sa aflu ca 10 minute congoleze fac intre treizeci de minute si pana la o ora.  

In Boukin,  ca si in satul bunicilor, lumea s-a adunat sa ne vada. Si noi abia asteptam sa ne luam in primire apartamentul, despre care am primit garantii multiple ca e gata cu o luna inainte de sosirea noastra.

Un negru mic matura aleia de piatra. Iarba si buruienile cadeau secerate in jur, cineva tocmai se hotarase ca e nevoie de gradinarit. De pe terasa larga am intrat in casa si am amutit. Un set de canapele murdare si o masuta decenta, plus o biblioteca de aruncat populau sufrageria. Un miros puternic de proaspat varuit si vopsit nu te lasa sa respiri. In camera urmatoare abia puteai intra, o masa masiva de 8 persoane bloca toate celelalte doua intrari (in bucatarie si dormitor). Initiatorul nostru, omul cu matura, afisa un zambet larg cand ne deschise usa la dormitor si facu semn de introducere cu mana: Ta-tam! :un pat masiv in tot dormitorul si atat, acoperit de un asternut chinezesc, crem, din satin si cu volane de dantela proeminente. Pe geam o priveliste infecta, curtea ”din spate”.

Omul cu matura in bucatarie nu apucase sa intre, praful era de un deget pe mobilierul invechit. Panze mari de paianjen m-au facut sa inchid rapid la loc usile cabinetului. Aveam furculite si pahare. Si un frigider mic si nou, plin de bere, ne-am minunat de faptul ca se incuia cu cheie. Aveam sa aflam in curand pentru ce.

Baia garsonierei mele din Bucuresti are jocuri de lumini, jacuzzi si televizor. Baia vilei mele din Kinshasa are un dus care curge pe laturi, faianta alba lucioasa, 20 pe 20 de centimetri, ca in baile comuniste ale coplilariei mele, cu rosturi negre, pe alocuri umplute de mucegai. Nu exista geam la fereastra, doar niste lamele de geam obosite, ca un urias aparat de ras Gilette.

Ne-am deschis cate un Primus si, in forfota celor peste 15 indivizi necunoscuti care misunau pe la noi prin casa aparent ocupati, ne-am asezat in dormitor peste volane, am inchis usa si ne-am privit prima oara in ochi. Am scos o foaie de hartie si un bic si am inceput sa evaluam de ce este nevoie ca sa facem locuibila vizuina pe care o primisem cu atata fast. Ne-am luat inapoi bagajele si ne-am mutat la guesthouse. Acum, acolo ni se parea lux. De aici stiti povestea, casa a fost gata la doua luni dupa. Intre timp, am mai poposit si pe la Monsieur Marcel. Si azi mai avem nevoie de multe in Villa 6, dar oricum nu intereseaza pe nimeni de asta. Nici macar pe noi.