Tarabele se
intind cat vezi cu ochii, doar ca mai departe de drumul pietruit nu prea iti
vine sa te infunzi printre ele. Pamantul e nisipos si, dupa ploaia de
dimineata, inca are culoarea petrolului. De aceeasi culoare, pesti afumati zambesc
de pe cateva tarabe, insiruiti de la mic la mare, acoperiti de muste ca de o
panza. In ligheane, alte soiuri de oratanii mai mici,de la guvizi ca la Mamaia
pana la omizi despre care am auzit ca sunt foarte bune prajite cu sos iute de piri-piri.
Primim strigate repetate sa vizionam marfa. Canalul care desparte piata de
sosea se trece pe lespezi de lemn asezate din loc in loc nu tocmai in
echilibru. Ne oprim intai la casa de schimb, o improvizatie de masa dint-o lada
de lemn cu umbrela, sub care un tip cu un ceas mare aurit ne face serviciul:
9000 de franci congolezi contra 10 dolari, scosi la numarat dintr-o caramida de
bani groasa cam de 40 de centimetri. N-am vazut decat in filmele cu mafia
atatia bani laolalta.
Imi
amintesc ca acum o trei luni ma ingrozise acest peisaj si protestasem vehement
ca nu ies din masina. Acum eceva normal. Tinandu-ma de poalele fustei (ca am si
eu fusta lunga de maman congoleza ca sa ‘”blend in”, sa ma fac una cu
multimea), ma strecor sprintena dupa Alex, urmata la jumatate de metru de Arra.
Cu printul n-am prea nimerit-o, fusta
mea este toata neagra. Aici, pe langa animal print, e la mare cautare cel cu
fete de presedinte. Actual sau fosti, nu conteaza. Ca si cand mi-as cumpara material sa-mi fac un
costum classic, de birou, un model cu steme, mari cat sa se distinga moaca lui Iliescu
in centru. Asa, ca sa nu fie uitat. Iar
ca sa iasa mai ieftin, unori materialul se cumpara la sul, si atunci toata
familia se imbraca in haine din acelasi material, de la mic la mare.
Alegem si cumparam
fructe si legume. Si o oglinda. Dupa ce mi-am cautat fara succes o oglinda mica
prin toate supermarketurile de Kinshasa, mi-a gasit-o Alex in piata si mi-a
luat-o cadou: 15 pe 20 de centimetrii taiati gresit la unghi de 90 de grade,
carton in spate si o bucata de rafie lipita bine s-o spanzuri si-n cui, iar
marginile imbracate in izolir rosu.
La final,
de la o maman cu sort ca in visele mele de bucatareasa, o mai adus o punga de-un
leu plina de gogosi rotunde, toate pentru un dolar, proaspat scoase din cazanul
cu ulei pe foc de lemne. A fost mai greu sa o convinga sa ne puna si zahar pe ele
(ca se jura ca a pus deja in aluat) si asa am mancat gogosi fierbinti cu acelasi
gust de copilarie, daca va mai amintiti gogosile romanesti cu gaura de pe
vremea lui Ceausescu, rumenite si tavalite apoi in zahar farin.
La
intoarcere, un cortegiu funerar se intindea pe kilometrii. Masa de oameni colorati,
motociclete cu ghivece de flori pe ghidon si masini cu frunze-n parbriz,
venisera toti sa isi ia ramas bun de la cel ce era pe ultimul drum. Inteleg de
la Arra ca este un batran sportiv, pe vremuri campion de catch, iubit tare de
congolezi. Dricul mergea in liniste mai in spate, pe cand cosciugul salta in
ritmuri de dans pe umerii a opt
handralai care cantau bucurosi si dansau sub transul, balanganindu-l in toate
directiile. Si aproape ca incepeam sa ma ingrijorez ca se veselesc cu totii asa
vadit la inmormantare, cand am inteles ratiunea: raposatul tocmai a scapat de
viata din Congo si s-a dus la mai bine. Cum sa nu se bucure toti pentru el?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu