Mostenirea

Am avut intuitia, cand impachetam bagaje in Romania, ca plec inspre locul unde voi descoperi ceva fundamental despre mine. Scriu din masina, cu laptopul in brate; intr-un sant o negresa spala rufe in baltoaca ramasa dupa ploaie. Aici am vazut cele mai frumoase fulgere pe care mi le-as fi putut imagina vreodata, acelea pe care fotografii de pe National Geographic le cauta sa le surpinda pentru colectii de calendare. Depasim vile cu piscine si garduri foarte inalte, terminate in spirale de sarma ghimpata sau cioburi asezate anti-efractie intr-un mozaic infiorator. Ca si cand dincolo de acesti pereti este ceva foarte special ce trebuie pazit cu sfintenie.

Gradina mea s-a umplut deodata de flori. Au rasarit dintre dalele calde de piatra. Flori singure, mai multe feluri de flori, de parca cineva ar fi dat deodata liber la primavara. Am adoptat un Gekko, pe care intr-o seara, la strigatele mele, Alex l-a fugarit ca sa-l dea afara. L-a prins cu paharul, insa i-a rupt coada. Peste cateva zile l-am regsit asteptand la usa si l-am recunoscut, l-am primit si l-am acceptat. L-am  botezat Charlie. In Africa am invatat sa nu ma mai impotrivesc lucrurilor.

Am mancat la Orangerie, foarte aproape de birou, gandindu-ma la Varzaria din Cluj unde fugeam de la Orange sa iesim ieftin si bun in pauzele de masa. 15 dolari un fel principal si o bautura, business lunch din cele 4 variante pe care le gasesti pe tabla cu meniul zilei. E una singura, pe roti, pe care chelnerii o plimba pe rand pe la fiecare masa, si toata lumea asteapta cuminte momentul sa comande din singurul meniu.

In timpul sedintei de dupa-amiaza, ceva suspect a miscat deodata in aceeasi incapere cu noi. Ne-am oprit brusc din discutiile serioase si ne-am indreptat privirile spre coltul camerei, in jos, de unde venea sunetul insistent, asteptand sa descoperim un soarece. Aparatul de aer conditionat consta intr-o cutie cat televizorul, cu lamele manuale si trei viteze, montat sub fereastra intr-o gaura putin mai mare decat cutia, care da direct in strada. Un coleg mai viteaz s-a pornit sa verifice, cand ne-a fost servit timpanelor un strigat ca de lupta. Il speriase pe copilandrul care incerca sa bage mana prin gaura catre noi inauntru ; spera si el sa poata sterpeli ceva.

La dentist am platit 270 de dolari ca sa repar o masea, inca o dovada ca in Africa avem dintii mai mari. Apoi am aflat ca asigurarea mea medicala atot-cuprinzatoare nu cuprinde si urgente de acest tip. Insa a meritat deplasarea, intrucat receptionera este o minunatie de negresa, trasa ca prin inel, mulata toata in imprimeuri congoleze. Si in timp ce eu imi calmam nervii in salonul de asteptare si Alex platea, l-am auzit strigandu-mi cu glas dulce din camera cealalta, de la Receptie, in romaneste : « Are par pe piept ! »